Internet
Termenul Internet, sau și internet, are mai multe sensuri strâns înrudite, în funcție de context:
* Numele propriu Internet (scris cu majusculă) se referă la World Wide Web, rețeaua mondială unică de computere interconectate prin protocoalele (regulile) de comunicare Transmission Control Protocol și Internet Protocol, numite pe scurt TCP/IP. Precursorul Internetului datează din 1965, când Defence Advanced Research Projects Agency (en:DARPA) (Agenția pentru Proiecte de Cercetare Înaintate de Apărare - a Ministerului Apărării, Department of Defense sau DoD din SUA) a creat prima rețea de computere interconectate sub numele ARPAnet. Super-rețeaua din zilele noastre a rezultat din extinderea rețelei Arpanet.
* Substantivul comun internet (scris cu minusculă) desemnează in marea majoritate a cazurilor aceeași rețea, însă văzută ca un mediu de comunicare de mase, împreună cu informația și serviciile care sunt oferite utilizatorilor prin intermediul acestui mediu.
* Tehnic, termenul mai poate desemna și o rețea ce interconectează 2 sau mai multe rețele autonome aflate la mare depărtare unele față de altele. Exemple de rețele mari, pentru care folosința acestui nume este justificată, sunt SIPRNet si FidoNet.
Cuvântul "Internet" provine din împreunarea artificială și parțială a două cuvinte englezești: interconnected = interconectat și network = rețea.
Accesul fizic la Internet
Există un șir întreg de metode de cuplare fizică a unui calculator sau aparat inteligent (smart) la Internet:
* printr-un modem și o linie de telefon și legătură telefonică fixă, prin formarea unui anumit număr de telefon,
* linie de telefon dedicată / închiriată unui singur utilizator sau unei singure firme,
* legătură prin radio la un așa-numit Hotspot sau Active Point, utilizând tehnicile WLAN sau Wi-Fi,
* legătură prin radio, de la un telefon mobil sau de la un calculator portabil (de ex. notebook sau netbook) la antena celulară terestră, utilizând tehnicile GSM sau UMTS.
Utilizare
Aproximativ 83% din populația globală nu folosește Internetul, potrivit unui comunicat de presă al fundației ECDL[1].
Potrivit unui studiu întocmit de firma de cercetare on-line InternetWorldStats, în noiembrie 2007, rata de penetrare a internetului în România a atins nivelul de 31,4% din totalul populației, estimată la 22,27 milioane de locuitori[2], iar numărul de conexiuni broadband era de 1.769.300[3].
Caracteristici tehnice
În ziua de astăzi, Internetul este susținut și întreținut de o mulțime de firme comerciale. El se bazează pe specificații tehnice foarte detaliate, ca de exemplu pe așa-numitele "protocoale de comunicație", care descriu toate regulile de transmitere a datelor în rețea. Vezi și articolul despre Modelul de Referință OSI.
Protocoalele fundamentale ale Internetului, care asigură interoperabilitatea între orice două calculatoare sau aparate inteligente care le implementează, sunt Internet Protocol (IP), Transmission Control Protocol (TCP) și User Datagram Protocol (UDP).
Aceste trei protocoale reprezintă însă doar o parte din nivelul de bază al sistemului de protocoale Internet, care mai include și protocoale de control si aplicative, cum ar fi: DNS, PPP, SLIP, ICMP, POP3, IMAP, SMTP, HTTP, HTTPS, SSH, Telnet, FTP, LDAP, SSL, WAP și SIP.
Din cauza multelor fuziuni dintre companiile de telefonie și cele de Internet (Internet Service Providers, prescurtat ISP) au apărut o serie de probleme în sensul că nu erau clar delimitate sarcinile fiecăreia. Să presupunem că un client sună la ISP-ul său pe o linie telefonică normală. Modem-ul este o placă din calculatorul clientului care convertește semnalele digitale în semnale analoage, care pot circula în rețeaua telefonică. Aceste semnale sunt transferate la punctul de livrare (Point Of Presence, POP) al ISP-ului, unde sunt preluate din sistemul telefonic și transferate în rețeaua regională de web a ISP-ului. Din acest punct sistemul este în întregime digital și se bazează pe transmiterea de pachete (packet switching; în acest sistem de transmisie, informația care trebuie transmisă este "mărunțită" în multe pachete mici, care sunt apoi transmise în mod independent unele de altele; sigur că la destinație pachetele trebuiesc reasamblate în ordinea corectă).
Rețeaua regională a ISP -ului este formată prin interconectarea routerelor din diverse orașe pe care le deservește compania. Dacă pachetul este destinat unui calculator-gazdă deservit direct de către rețeaua ISP, pachetul va fi livrat direct lui. Altfel, el este dat mai departe operatorului (firmei) care furnizează companiei ISP servicii de comunicare prin backbone-ul rețelei. (In engleza backbone înseamnă in general șira spinării, iar în informatică înseamnă rețeaua de bază pentru interconectarea rețelelor). În partea superioară a acestei ierarhii se găsesc operatorii principali de la nivelul backbone-ului rețelei, companii cum ar fi AT&T sau SPRINT. Aceștia răspund de backbone-uri mari cu mii de routere conectate prin fibră optică cu bandă largă de transfer.
Corporațiile și firmele de hosting utilizează așa-numitele ferme de servere rapide (= multe servere, situate eventual în aceeași sală sau clădire), conectate direct la backbone. Operatorii încurajază pe clienții lor să folosească această conectare directă prin închirierea de spațiu în rack-uri = dulapuri speciale pentru echipamentul clientului, care se află în aceeași cameră cu router-ul, conducând la conexiuni scurte și rapide între fermele de servere și backbone-ul rețelei.
Dacă un pachet trimis în backbone este destinat unui ISP sau unei companii deservite de aceeași coloană, el este transmis celui mai apropiat router. Pentru a permite pachetelor să treacă dintr-un backbone în altul, acestea sunt conectate în NAP-uri (Network Access Point). În principiu un NAP este o cameră plină cu routere, cel puțin unul pentru fiecare backbone conectat. O rețea locală conectează toate aceste routere astfel încât pachetele să poată fi retransmise din orice coloană în orice alta. În afară de conectarea în NAP-uri, backbone-urile de dimensiuni mari au numeroase conexiuni directe între routerele lor, tehnică numită conectare privată (private peering).
Unul dintre paradoxurile Internet-ului este acela că ISP-urile, care se află în competiție între ele pentru câștigarea de clienți, cooperează în realizarea de conectări private și întreținerea Internetului.
Câțiva termeni înrudiți cu "Internet":
* intranet: o rețea particulară cu aceleași principii de funcționare ca și Internetul, dar cu acces restrâns - de exemplu intranetul sau intraneturile unei firme particulare.
* extranet: un intranet particular al unei firme, la care însă au acces (măcar parțial) și anumite persoane sau grupe externe, din alte firme, ca de exemplu de la firme furnizoare sau firme-cliente.
Istoric
Punctul de pornire în dezvoltarea Internetului a fost rivalitatea între cele două mari puteri ale secolului al XX-lea: Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică. În 1957, URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) lansează în spațiul cosmic primul satelit artificial al Pământului denumit Sputnik. Acest fapt a declanșat o îngrijorare deosebită în Statele Unite ale Americii, astfel președintele Eisenhower înființează o agenție specială subordonată Pentagonului: Advanced Research Projects Agency (www.darpa.mil). Această agenție a Ministerului de Apărare (Department of Defense, prescurtat DOD) este condusă de oameni de știință, are o birocrație redusă, și are ca misiune: „Menținerea superiorității tehnologice a armatei Statelor Unite și prevenirea surprizei tehnologice în domeniul securității naționale prin sponsorizarea celor mai noi și revoluționare descoperiri științifice și prin investirea de fonduri teoretic nelimitate pentru realizarea unei legături între cercetarea științifică și implementarea tehnologică militară a acesteia.”[necesită citare]
În 1959 John McCarthy, profesor la Universitatea Stanford, al cărui nume va fi asociat cu inteligența artificială, găsește soluția de a conecta mai multe terminale la un singur calculator central: time-sharing (partajarea timpului). Aceasta este o modalitate de lucru în care mai multe aplicații (programe de calculator) solicită acces concurențial la o resursă (fizică sau logică), prin care fiecărei aplicații i se alocă un anumit timp pentru folosirea resursei solicitate. Apărând apoi primele calculatoare în marile universități se pune problema interconectării acestora. Cercetătorul Lawrence Roberts susține o soluție de interconectare prin comutare de pachete (packet switching) în modelul numit "client-server".
Astfel, pentru a transmite informația, aceasta este mărunțită în porțiuni mici, denumite pachete. Ca și la poșta clasică, fiecare pachet conține informații referitore la destinatar, astfel încât el să poată fi corect dirijat pe rețea. La destinație întreaga informație este reasamblată. Deși această metodă întâmpină rezistență din partea specialiștilor, în 1969 începe să funcționeze rețeaua "ARPANET" între 4 noduri: University of California din Los Angeles (UCLA), University of California din Santa Ana, University of Utah și Stanford Research Institute (SRI). Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol), creat de Vint Cerf și Robert Kahn în 1970 și care este și acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu cele compatibile cu IBM sau și Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înțeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul urma să devină cu adevărat independent de platforma harware utilizată. Ca program al Ministerului Apărării al SUA, ARPANET s-a dezvoltat uluitor de repede, la el conectându-se din ce în ce mai multe calculatoare. În 1979 ARPA decide să separe rețeaua în două, una pentru lumea comercială și universitară, și una militară. Cele două rețele puteau comunica în continuare, construindu-se practic o inter-rețea (internet) denumită inițial DARPA Internet și consacrată ulterior sub denumirea Internet. Numeroși cercetători din domeniul academic și militar si-au concentrat eforturile în scopul dezvoltării unor programe de comunicare în rețea. Astfel în 1980 o serie de programe de comunicare (bazate pe protocoale binedefinite), care sunt utilizate și astăzi, erau deja finalizate. În 1983, TCP/IP devine unicul protocol oficial al Internetului, și ca urmare, tot mai multe calculatoare din întreaga lume au fost conectate la ARPANET. Creșterea numărului de calculatoare conectate la Internet a devenit exponențială, astfel încât în 1990 Internetul cuprindea 3.000 de rețele și 300.000 de calculatoare. În 1992 era deja conectat calculatorul cu numărul 1.000.000. Apoi mărimea Internetului s-a dublat cam la fiecare an.
Primul server WebDezvoltarea rapidă a Internetului s-a datorat faptului că accesul la documentația protocoalelor obligatorii a fost și este liber și gratuit. În 1969 S. Crocker a inițiat o serie de „note de cercetare” denumite RFC (Request for Comments), numerotate cronologic și devenite cu timpul accesibile gratuit on-line (în Internet). Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la Centrul European pentru Fizica Nucleară din Geneva (CERN) a pus bazele dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau web).
O altă schimbare radicală s-a produs când, în 1993, National Center for Supercomputing Applications (NCSA) din SUA a pus la dispoziție browserul "Mosaic", care era bazat pe o interfață grafică (Windows). Enorma creștere a webului a început aproape dintr-o dată: în iunie 1993 erau înregistrate 130 servere web, iar în 1994 erau deja peste 11.500 de servere.[necesită citare]
Aplicații Internet
Aplicațiile Internetului sunt numeroase: în primul rând afișarea de informații mai mult sau mai puțin statice cu formă de text, imagini și sunete (așa-numitele pagini web), apoi poșta electronică e-mail, transferul de fișiere de date și informații, chat, video și video on demand, telefonie și telefonie cu imagine prin Internet, televiziune prin Internet, e-commerce, sondări de opinie, mediu pentru răspândirea știrilor, mediu pentru toate genurile de grafică și muzică, deschiderea unei sesiuni de lucru de la distanță, grupuri de discuții pe teme prestabilite, jocuri interactive prin rețea, operații bancare (Internet banking), transmitere de fișiere și multe, multe altele. Printre ele, World Wide Web, prescurtat WWW, deseori numit numai "web", este la loc de vârf, deoarece este o aplicație multimedială și integrativă, cu o interfață de utilizator (Graphic User Interface, GUI) foarte atrăgătoare din punct de vedere grafic, practică și simplu de folosit. WWW a fost inventat de către Tim Berners-Lee în anul 1993.
Pentru folosirea tuturor acestor aplicații din web este nevoie în general doar de un singur program multi-funcțional numit browser (cuvânt englez care se pronunță aproximativ 'brau-zăr). Exemple de browsere: MS Internet Explorer, Mozilla Firefox (provenit din Netscape Navigator), Opera, Apple Safari ș.a.
Divertisment în Internet
În Internet se află un număr imens de informații de cele mai diverse naturi, precum ar fi filme, videoclipuri, cărți, așa-numite audiobooks, muzică și multe altele. De exemplu, o adresă web (adresă Internet) foarte cunoscută este www.youtube.com, aici putându-se găsi practic orice tip de videoclipuri. Această adresă este în același timp și un sit web de exprimare liberă.
Marketing și afaceri prin Internet
Odata cu dezvoltarea industriei Internetului au apărut și activități conexe care oferă o alternativă sau chiar posibilitatea de a avea acces la informație: e-learning, audio-learning cu ajutorul audiobooks ș.a. [1]. Mai mult decât atât, ca aplicație a Internetului a apărut întreaga branșă numită e-commerce - comerțul electronic, prin care ofertanții de mărfuri și servicii dispun de o piață de desfacere enormă: Internetul.
Practic internetul a oferit acces la o piață globală multor afaceri mici și mijlocii, care, fără aportul internetului nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a se adresa unor clienți la scară planetară. Astfel internetul a devenit și un important mediu de afaceri.
Aspecte sociale
Gradul de răspândire a Internetului pe glob este uriaș: în 30 iunie 2009 aveau acces la Internet circa 1,67 miliarde de locuitori ai globului pământesc.
Pericolele Internetului
Accesul simplu și ieftin la Internet are și o consecință negativă, anume nimeni nu poate garanta corectitudinea utilizatorilor. Astfel există deja o gamă largă de programe dăunătoare, create de rău-voitori, care încep cu spionarea (invizibilă) a activității unui utilizator și se termină cu furtul din contul bancar al persoanelor care nu se pricep cum să se apere.
Cenzura în Internet
Anumite state de pe glob interzic, cenzurează sau restricționează populației lor accesul la Internet în diverse domenii: politică, religie, pornografie ș.a., de exemplu Coreea de Nord, China ș.a.
Găzduire web
În Internet există o mulțime de furnizori de servicii de găzduire web (web hosting) ce pot găzdui situri web și proiecte online. Cele mai mari firme la nivel internațional au fost în 2008: GoDaddy, 1&1 Internet AG, ThePlanet și net@ccess[4].
Și în România există numeroase firme care oferă servicii de găzduire web. De asemenea există și o comunitate activă, Gazduire.info, formată preponderent din reprezentanți ai acestor firme, comunitate ce are ca scop promovarea acestor servicii pe plan local.
